Articole

Educație financiară pentru copii

De ce antreprenoriat pentru copii? Se consideră că antreprenoriatul și, în general, activitățile cu tentă economică nu au legătură cu copiii, problemele financiare și discuțiile despre bani fiind destinate sau disputate între adulți. Total neadevărat. Copiii, încă de la vârste fragede, sunt implicați în activități economice, atât în ceea ce privește stabilirea tipului de bunuri pe care doresc să le achiziționeze prin părinți (ce bluză îmbracă, ce jucărie sunt interesați să testeze), cât și în ceea ce privește stabilirea banilor alocați pentru activități curente, petrecerea timpului liber, practicarea unor hobby-uri, cumpărarea de dulciuri sau a unor produse pe care părinții le consideră fără utilitate. Astfel, copiii sunt obișnuiți cu formulări de genul: „Lasă, te rog, nu ai nevoie de așa ceva, nu putem da banii pe lucruri care nu-ți folosesc la nimic!”, „Nu mai luăm, avem deja destule pe care nu le mai folosești!”, „Nu avem bani de aruncat!”, „Nu ne permitem, mai așteptăm!” etc.
În atare situații, copiii pot fi decepționați, ei înțeleg că refuzul înseamnă neluarea în considerare a propriilor dorințe, fără a fi atrași în înțelegerea mecanismului bugetului și a provenienței banilor unei familii. Pentru aceasta, este necesar să se explice copilului că banii provin exclusiv din muncă, adică din timpul pe care mama și tata îl petrec în afara familiei, iar dacă utilizează banii pe bunuri pe care nu le-au convenit împreună sau pe bunuri care nu au o întrebuințare directă, imediată, pentru satisfacerea nevoilor stringente, părinții vor fi nevoiți să petreacă mai mult timp la serviciu, în detrimentul timpului petrecut în familie. O explicație care nu prea oferă un răspuns care să mulțumească copilul sau care să justifice refuzul. Totodată, este important să explicăm copilului că jucăriile pot fi și realizate împreună, în familie, ca o activitate plăcută și interesantă de petrecere a timpului liber care să ofere și prilejul de a economisi bani sau de a câștiga bani.
În acești termeni, aducem în discuție antreprenoriatul, adică acea activitate care conferă inventivitate, găsirea de soluții la probleme care par fără rezolvare sau care necesită un consum mare de resurse, inclusiv financiare, umane, locative, imobiliare, materiale etc. Prin antreprenoriat subliniem acțiunea, capacitatea de a întreprinde, de a face ceva, de a aduce laolaltă oameni, fapte și idei, de a investi încredere și speranță, curaj și initiativă în „a face, a construi, a realiza”.
Astfel, copiii sunt încurajați să participe, să pună întrebări în legătură cu identificarea de probleme și găsirea de soluții, cu procesul creativ bazat pe joacă, pe interactivitate și factori surpriză. Prin crearea de activități cu caracter antreprenorial, copiii învață semnificația unor gesturi, acțiuni, procese, cum ar fi: dăruirea, împărțirea, diviziunea muncii, competiția, concentrarea, focalizarea atenției în raport cu obiectivele asumate, schimbul de bunuri, alegerea din mai multe alternative, decizia, curajul, renunțarea, abandonarea unor piste considerate greșite sau improprii cu obiectivele propuse.
De ce avem nevoie de dezvoltarea de activități antreprenoriale în rândul copiilor? În primul rând pentru crearea unor deprinderi de înțelegere a mecanismului de creare a banilor în economie, respectiv a modalității prin care ajungem să achiziționăm produse pentru întreținerea familiei. Adică prin muncă. Copiii vor vedea că prin activități antreprenoriale, de fapt ei muncesc, depun efort și pentru a obține satisfacție din muncă, produsele trebuie apreciate, valorificate, consumate și…plătite. Astfel, vor înțelege funcțiile banilor, rolul banilor și semnificația banilor.
În actul de achiziție se regăsesc o serie de aspecte cum ar fi: alegerea, renunțarea la unele produse în favoarea altora, stabilirea de ierarhii în raport cu preferințele, cumpărarea propriu-zisă în funcție de bugetul alocat sau de suma de bani pe care o au la dispoziție pentru consum sau achiziție. Din acest demers, copiii vor fi familiarizați cu concepte precum utilitatea economică, raritatea economică și alegerile rationale.
În concluzie, prin joacă, prin exemplificare, prin evidențierea de roluri în procesul și activitățile antreprenoriale, copiii pot valoriza ativități economice, pot crea bunuri și își pot satisfice nevoi.

Prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu

Economia feministă

ARGUMENT
Dezvoltarea economiei implică în centrul oricărei acţiuni omul, ideile şi respectul pentru îndeplinirea acestora. Dar educaţia pe care o capătă individul are amprenta familiei, a femeii care gestionează lucrurile şi activităţile într-o gospodărie, recunoscută ca entitate de raportare statistică în România.
De ce economie feminista?
În primul rând, datorită implicării active a femeii în viaţa socială, a interesului pe care îl manifestă pentru educarea fiinţei umane, a rolului pe care îl joacă în formarea de deprinderi şi comportamente în viaţa copiilor, încă din primele zile ale vieţii, a structurii psiho-afective catalizată pe sentimente, afecte, stări.
În al doilea rând, pentru că la nivel mondial există preocupări intense cu privire la includerea muncii femeii necomensurată în PIB (munca depuă în cadrul familiei, educarea copiilor, suportul familial în general) în cadrul altui indicator care apreciază calitatea vieţii şi se raportează la sănătate, starea de bine-wellbeing, progres, educaţie.
Problema economiei feministe nu constă doar în raportarea muncii femeii, ci în redarea importanţei acesteia în a gestiona probleme de natură socială, precum educaţia şi cultura, care se ştie, pornesc în principal din familie. În prezent, societatea este măcinată de probleme sociale grave, cum ar fi sărăcia extremă, riscul de excluziune socială ridicat, analfabetism, abandonul şcolar, migraţia forţei de muncă către zone cu putere de cumpărare şi nivel de trai mai ridicat, în detrimentul familiei, copiilor, de cele mai multe ori aflată în stare de cvasiabandon afectiv. Aceste stări creează mutaţii structurale la nivel societal în timp, ceea ce afectează starea de sănătate afectivă (lipsa motivaţiei, a încrederii, a stimei de sine) şi fizică a populaţiei.
Consider că principalul rol al economiei feministe este educarea întru încredere, moralitate şi spirit inovator.
În România, dintotdeauna, femaia este cea care organizează gospodăria, gestionează banii şi creanţele, alocă resurse pentru realizarea hranei zilnice, atât de ordin material, cât şi de timp, energie, empatie, îşi deduce din timpul personal, de odihnă şi refacere timp familiei şi evoluţiei acesteia. Astfel, se poate spune, fără zăbavă, că fiecare dintre noi suntem o extensie a femeii care ne-a modelat, instruit, întru devenirea noastră ca specii sociale. Din acest considerent, prin educaţia concludentă şi perpetuă, contribuim la dezvoltarea imaginii proiectate şi reflexive a femeii în societate.
Nu este nevoie de o reabilitare a rolului femeii în societate, de o repoziţionare sau de o corijare a acestuia, se simte nevoia unui sprijin pentru dezvoltare, atât de nivel material, în sensul dezvoltării infrastructurii educaţionale şi de asistenţă în creşterea şi gestionarea procesului educare, în toate stadiile acestuia, cât şi la nivel conceptual, prin înţelegerea de către societate că o femeie, cât vreme dă şi conferă viaţă, o va spijini şi dezvolta prin ceea ce este, de aceea starea ei existenţială, afectivă şi materială, necesită o atenţie distributivă, în diferite etape ale evoluţiei sale.
Analiza rolului femeii în societatea de consum porneşte de la înţelegerea nevoii de consum de bunuri pentru satisfacerea necesităţilor vieţii, dar şi de la deprinderea cu restricţii, limite generate din înţelegerea cumpătării, a rigorii, a răbdării, a aşteptării, procese cognitive pe care le învăţăm din familie, prin suportul educativ dat de către mamă, femeia.
Întru devenirea femeii ca pilon societal, generator de educaţie şi spirit antreprenorial (cum altfel căci în familie, prin joacă gestionăm procese gospodăreşti care implică inovaţie, recreere de noi bunuri prin reconsiderarea celor vechi-reciclare) milităm pentru dezvoltarea unei societăţi incluzive, tolerante, corecte, empatice.

Prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu

Despre economie

Economia a devenit mai mult decât o știință ce se studiază în orice sistem de învățământ, ca parte organică a științelor sociale, ea este o stare de fapt, o stare de spirit și un mod de viață al omului contemporan.
În orice situație ne-am afla, suntem interesați de prețul produsului care prezintă utilitate pentru noi, măsura în care venitul nominal net ne permite sau nu achiziționarea sa, modul în care evoluția anumitor indicatori ne afectează sau nu nivelul salariului, cum va afecta locul de muncă schimbarea unor coordonate definitorii ale bursei, ale politicii monetare și de curs de schimb, ce impact au anumite declarații ale unor demnitari asupra pieței petrolului. Toate acestea sunt determinări ale comportamentului economic al subiecților economiei, respectiv al consumatorilor și producătorilor.
Nu putem exclude din existența noastră dimensiunea economică, cum nu putem exista fără să consumăm, și nu putem consuma fără să producem. Acest dicton nu este împărtășit de către toți actorii economiei mondiale, existând, se pare, economii greier, axate pe consum care excede producția, și economii furnică, cu un pronunțat caracter de acumulare, a căror capacitate de producție și export este superioară consumului, respectiv importului.
De ce această dihotomie? La prima vedere s-ar putea spune că înzestrarea cu factori de producție ar diferenția economiile, din punctul de vedere al mărimii și structurii ofertei agregate. De asemenea, mărimea și dinamica nevoilor ar putea favoriza sau defavoriza o economie în raporturile sale cu alte economii. Sau, așa cum se precizează de multe ori în mediile socio-politice, poziția geostrategică și geopolitică sunt factori care stabilește raportul de forțe înte economii.
Fără excepție, toți acești factori trebuie abordați într-o relație de interdependență reciprocă, de complementaritate, de complicitate.
Ca urmare a dezvoltării tehnologiilor de vârf, a intensificării cercetării științifice, a influenței fără precedent a massmediei asupra comportamentului decizional al consumatorului, raportul dintre resurse și nevoi, dintre disponibilități și necesități, cunoaște puternice distorsiuni, ceea ce face ca asaltul asupra producției de bunuri economice în vederea satisfacerii nevoilor să fie deosebit de puternic. Acest asalt are repercusiuni directe asupra modului de combinare a resurselor economice, proprii și atrase, respectiv necesită implicații convergente ale sectorului productiv în vederea dimensionării ofertei la nivelul cererii.
Problema constă, pe de o parte, în administrarea eficientă a resurselor proprii și împrumutate, în contextul diminuării continue a rezervelor de resurse energetice convenționale și ajustarea cererii în raport cu puterea de cumpărare a acesteia iar, pe de altă parte, în gestionarea dezechilibrelor balanței comerciale, respectiv a balanței de plăți la nivelul țărilor, ca urmare a discrepanței între export și import.
Avantajul globalizării constă în mobilitatea factorilor de producție în vederea acoperirii cererii de bunuri economice, în acele economii unde înzestrarea cu factori de producție este insuficientă, situație în care se importă.
Economiile moderne sunt economii globale a căror poziție relativă pe piață este determinată de raporturile de competitivitate și eficiență. Nu putem exclude importurile, dar acestea se fac atunci când costul relativ al producerii unei unități pe piața internă este superior costului relativ al produsului pe piața externă, sau când necesarul de factori de producție nu poate fi acoperit de pe piața internă.
Ceea ce este ineficient și în același timp neechivalent, este creșterea importurilor pentru acele țări care dispun de factori de producție dar nivelul capacității de producție nu acoperă parțial nivelul cererii, atât cantitativ, cât și calitativ. Care ar fi motivele?
În primul rând, lipsa de orientare a agenților economici în raport de dimensiunea și structura cererii, către capacitatea de absorbție a acesteia. Potențarea producției ar trebui să fie corelată cu ritmul de creștere a veniturilor reale ale consumatorilor, dar și cu creșterea prezumtivă a acestora raportată la limita de creditare a sistemului bancar și nonbancar. Sistemul financiar-bancar poate întreține în mod artificial creșterea cererii prin ajustarea veniturilor, ceea ce ar impulsiona capacitatea de producție internă sau importul de bunuri economice.
În al doilea rând, dinamica scăzută a productivității muncii, fie ca urmare a lipsei unei infrastructuri de producție adecvată, a necorelării planului investițional cu structura ofertei, fie ca urmare a combinării ineficiente a factorilor de producție, ce au ca efect obținerea unei producții necompetitive pe plan extern, deci nesatisfacerea cererii interne și externe.
De asemenea, există anumite restricții asupra intensificării capacității de producție internă, cum ar fi factori politici (conflict de interese în ceea ce privește favorizarea importului de anumite bunuri economice sau factori de producție; birocrația excesivă), factori sociali (existența unei structuri sociale diferențiate care necesită susținerea socială a claselor defavorizate, ceea ce necesită creșterea aportului cheltuielilor publice, respectiv ajustarea politicii fiscale), gradul de implicare a societății civile în schimbarea mentalității oamenilor în ceea ce privește actul de producție și consum, abordarea problemei sferei productive ca o oportunitate și nu ca o prioritate în actul de consum.
În acest context, economia, prin intermediul actorilor săi, caută soluții pentru optimizarea raportului între necesități și posiblități în consens cu mediul natural, luînd în considerare restricțiile cantitative de natură monetar-financiară, precum și a efectului de bumerang provocat de excesele de orice natură.
Totodată, în contextul penuriei de resurse convenţionale şi a unei utilizări iraţionale a resurselor care coroborate, au generat risipă, pauperizare, se impune crearea unor mecanisme prin care economia să se identifice cu legile naturii, care o guvernează, să utilizeze în mod sustenabile resursele naturale, să conceapă strategii prin care utilizarea bunurilor libere să confere echilibru şi limite în procesul de producţie generate în special de gradul natural, sustenabil de absorbţie a produselor în mediul înconjurător. Acest mod natural de abordare a economiei se identifică cu ecoeconomia.

Prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu

UN NOU ÎNCEPUT!

În această săptămână universitățile își primesc studenții, boboci, la programele de licență sau masterat, cu speranța că intrarea într-un nou episod al vieții le vor da perspective pentru un viitor mai bun. În prezent ne confruntăm cu mari probleme conceptuale legate de educație, de corelarea programelor și curriculei universitare cu nevoile pieței muncii, cu intenția vădită a universităților de a forma specialiști care să confere valoare pieței muncii și să dezvolte bunuri economice competitive.
În ultima decadă, intersul pentru educație a scăzut considerabil (în 2012, ponderea populației cu vârsta între 20-29 de ani cuprinsă în sistemul educațional era de 12,3%, comparativ cu 15,3% în anul 2003), cauzat în special de rata redusă de angajare a tinerilor pe piața muncii (rata șomajul în rândul tinerilor în România la nivelul anului 2012 era de 22,8%, comparativ cu 15,5% în anul 2007), în special în domeniile de activitate pentru care s-au pregătit. Acest fapt denotă un avans de pregătire teoretică în raport cu pregătirea practică, ceea ce creează studentului obstacole în trecerea de la statutul de student la cel de angajat.
Nu milităm aici pentru diminuarea interesului dascălilor și studenților pentru pregătirea teoretică, nevoia de conceptualizare, problematizare, găsirea de soluții și luarea deciziilor în condiții ridicate de risc și incertitudine fiind dezvoltate prin argumentare teoretică și studiu ancorat în medii științifice dinamice și interactive. Adiacent, studenții trebuie ancorați în realitatea imediată și de perspectivă a mediilor de afaceri dinamice, competitive și turbulente, în care fiecare angajat este remunerat, apreciat și expus condițiilor pieței, singurul criteriu de comparație și valorizare la nivelul salariaților fiind performanța/eficiența.
În atare condiții, învățământul românesc va trebui să orienteze studenții către programe educaționale în care un rol decisiv să îl prezinte dezvoltarea competențelor și abilităților specifice domeniului de studiu dublat de programe de intership, pregătire practică de specialitate în instituții partenere, în simulatoare de afaceri care să genereze situații similare condițiilor reale ale mediului de afaceri din perspectiva globalizării.
În condițiile actuale, găsirea unui loc de muncă presupune alegerea în condiții de risc între efectul de venit și efectul de substituție specifice pieței muncii, salariatul fiind în prezumtivă pierdere ca urmare a creșterii timpului de muncă în detrimentul timpului liber, ceea ce conferă un timp de relaxare și prefacere din ce în ce mai scăzut. Pentru creșterea avantajelor din perspectiva individuală, a creșterii calității timpului liber acordat familiei sau dezvoltării personale, în perspectivă, studenții ar trebui să ia în considerare dezvoltarea interesului pentru antreprenoriat. În condițiile acceptării statutului de antreprenor, costul de oportunitate este deosebit de ridicat, în special în primii ani ai dezvoltării afacerii, ca urmare a factorilor direcți și indirecți care pot interveni în procesul de implementare a ideii de afaceri.
A deveni student într-o astfel de perspectivă este promițătoare, calitatea unui student va crește pe măsură ce acumulează informații, concepte, experiență, răspunde situațiilor de criză, conflictuale, oferă soluții și inițiază metode de rezolvare durabile.

Prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu

ECONOMIA SOCIALĂ - O ALTERNATIVĂ LA ECONOMIA CENTRATĂ PE PROFIT

Tendința, considerată firească, a oricărui economist este aceea de a își focaliza întreaga activitate în inițierea, implementarea și dezvoltarea de activități care să genereze profit. Societatea actuală, în totală dependență sau interdependență cu fenomene și procese socio-economice globale, în care fluxurile economice, de natură complexă, atrag în special companii de mari dimensiuni (generatoare de economii și dezeconomii de scară), state, actori economici globali, în detrimentul funcționalității și chiar existenței companiilor de dimensiuni medii și mici sau antreprenorilor.
În atare condiții, micul antreprenor se consideră inegal în lupta concurențială, resursele sale economice sunt insuficiente în vederea realizării de bunuri economice competitive în raport cu piața globală. De asemenea, în cadrul economiei globale, se pierd identități atât naționale, cât și ale micului antreprenor, industriaș, proprietar al unei afaceri de mici dimensiuni, în vederea asigurării condițiilor economice actuale, în consens cu nevoile de dezvoltare. În cadrul acestui tablou economic global se constată un abuz de putere a actorilor economici de mari dimensiuni în raport cu actorii economici de mici dimensiuni, respectiv a antreprenorilor, ceea ce generează stări de dezechilibru economic, insatisfacție sau motivație scăzută, efecte ale manifestării competiției neloiale pe piață. Implicațiile sunt atât sociale, cât și economice, la nivelul pieței muncii, prin identificarea locului fiecărui salariat sau exponent al ofertei de muncă, poziției, prin compatibilizarea calificării cu cerințele pieței muncii și adaptabilitatea la societatea cunoașterii, tehnologiei și cercetării științifice avansate.
Pentru a câștiga în termeni de valoare societală la nivel de comunitate, pentru a implica oameni, valori și principii în activitatea economică, pentru a dezvolta idei de afaceri care să aducă bunăstare membrilor comunității, s-a conturat, dezvoltat și implementat conceptul integrator de economie socială. Economia socială nu este doar o alternativă la sistemul economic predominant, el nu excede piața, libera inițiativă, riscul sau câștigul, ci toate aceste variabile economice sunt asociate ideii de comunitate, de aport la dezvoltarea acesteia prin oferirea de soluții pertinente, în consens cu nevoile de dezvoltare la nivel de comunitate, cu luarea în considerare a oportunităților de dezvoltare prin exploatarea resurselor locale.
În România conceptul de economie socială este nou, de cele mai multe ori actorii economici nu acordă importanță conceptului din cauza asocierii încă, cu un anumit tip de cooperativism specific perioadei comuniste, ca urmare a faptului că principiile economiei sociale pun accentul pe echipă, pe vot egal al membrilor echipei în raport cu deciziile asumate, nu exclud existența profitului dar acesta trebuie repartizat, redistribuit în scopuri care să conducă spre dezvoltarea afacerii sau întreprinderii sociale constituite. Dezvoltarea acestui sector va contribui în esență la integrarea unor categorii de persoane dejavantajate în raport cu piața muncii, va spori interesul pentru dezvoltare prin centrarea pe pindivid și nevoile acestuia, va spori incidența politicilor inovative la nivel de produs/serviciu în vederea creșterii performanței acestuia, cu repercusiuni directe asupra nivelului de bunăstare al individului și comunității, în egală măsură.

Prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu

Articole

Cum sa ajungi un bun antreprenor..